Umblă dragostea asta nebună prin mine. Îmi traversează capilarele , poposește pe câte-o venă să-și pună sandale cu toc și rochie decoltată … se îndrăgostește Dragostea de nopțile mele goale și intră în ele și le învelește cu pilota caldă a mângâierilor din iernile viscolite ale Timpului.
De niciunde coboară un Hristos al tuturor,( și al celor fără de Hristos) și prinde în mâna lui Dragostea asta zăludă ce umblă prin vasele mele de sânge cu tocuri cui , țăcănind a viața și a fericire. Mă străbate găsind in mine continente neștiute , căci nici noi nu știm toate recifurile de corali din propriile noastre mări și nici toate epavele scufundate pe fundul de ocean al minții noastre.
Si-acum ,nebuna asta de Dragoste, își mlădiază formele nefecioresti pe sub sternul meu ademenindu-l pe Hristos -InimaMea , cu strângeri de mână pline de înțelesuri. Și mă gândesc : “Iubirea asta ce-mi tranzitează trupul sub formă de globule roșii și timpul sub formă de cuvânt citit de orbi și auzit de surzi , Iubirea asta ce ia forma Mamei ce și-a făcut criptă la mine în inimă conviețuind cu Hristos și umblă cu mine pe Pământ mințind oamenii că a murit când de fapt e mângâiată , sărutată, admirată sau “ certată”,
Iubirea asta coborâtă din scrisorile lui Pavel către corinteni nu e chiar Dumnezeu ascuns sub alt nume? Zic câte ceva și Daria îmi spune râzând sau serioasă:” zici că ești Buni!” “ Sunt” ! îmi vine să urlu .Sunt Buni! Sunt Mama mea că s-a mutat în mine și tu o să fii Eu când voi Învia în tine … și Horia o să fie Tatăl meu și Tatăl nostru,că ăsta e rostul vieții și al nemorții.
Că de-aia îi zice Înviere și nu murim niciodată și când ne iubim părinții pe noi ne iubim și când ne iubim copiii tot pe noi ne iubim , și când aprindem lumânări nouă ne dăm Lumină… și nouă ne dăm iubire, iertare și înțelegere, când facem toate astea !
Fâlfâie deasupra mea o fâșie zdrențuită de cer .
Un nor ce s-ar fi vrut pasăre o binecuvântează … Dragostea cu tocuri și rochie decoltată se așează pe suflet trăgând peste ea epiderma s-o acopere.
Ceaikovski îmi mângâie cu simfonii sistemul auditiv .
-“ Te sărut tare, tare …Somn ușor frumusețe “ e mesajul ce mă conectează cu Pământul și deschide fereastra prin care mintea mea revede constelațiile de săruturi de pe TrupulMeuCer … căci cine are curaj să pună vârstă Iubirii ? Cine are statistici sau cântar la așa ceva ? Aaa, Oamenii? Da, da, da. Știu! Important e că nu și Dumnezeu!
Am ajuns la vârsta la care nu iubesc persoana, ci iubirea primită. Momentul frumos. Atât cât ține: o oră, două, un weekend, câțiva ani sau o viață. Doar atunci folosesc posesia și el devine frumosul “meu “…în rest e prețuit și eliberat de magica sclavie a lui 2 …căci pe mine mă eliberez de fapt. Mă dau în leagănul vieții , sus-sus, tot mai sus, până călcâiele mele se murdăresc de albastru…și râd în mine cireșii copți de iunie .
Fur toamna și-o ascund în buzunarul de la piept să se desfrunzească colorat pe mormântul Mamei din inima mea … și când tac aud cum frunzele astea foșnesc sub pașii lui Hristos …
Nemila anilor ce trec îmi dă o încredere aplaudată și validată de Îngeri întrupați. Ascunsă între aripile lor tinere fac sâc-sâc Timpului . Și cui îi mai pasă dacă “ frumusețe” ăla din mesajele nocturne e real sau un mod drăguț de conectare? Cui îi pasă ? Cine are timp să desfacă firul în 10 să caute certitudini? Și la ce m-ar ajuta pierderea asta de vreme și de neîncredere când atât de fericiți putem fi crezând ?!
Dăruiți Iubire ,dar păstrați-vă inimile pentru Dumnezeu. După iubirea dăruită nu poate să-ți pară rău , dar cu inima ciopârțită ticăitul timpului devine infernal și dragostea o faci punte între tine și iad.
Două brațe tinere împing leagănul vieții , aruncându-mă sus -sus , atât de sus încât urmele pașilor mei sunt albastre …
