Tot timpul m-am văzut ca o casă cu ferestre mari, ca oamenii să vadă interiorul meu de la distanță. Să-mi știe Nordul cu toate misterele lui glaciale și Sudul cu flacăra lui nestinsă de soare. Să-mi știe pietrele indestructibile din ziduri, dar să vadă și confortul canapelelor mele, florile din glastre, liniștea și armonia ce se rostogolesc prin casă între doua fâlfâiri de perdele. Să-mi vadă biblioteca fabuloasă și bucătăria plină de viață și miresme. Mă gândesc că oamenii ar veni cu drag și mulți s-ar tot întoarce îndrăgostiți de statornicie, de oaza ei de liniște și înțelepciune, de răsfățul din bucătăria ei, de misterele Nordului ei și de căldura Sudului ei… Dar casa? O asemenea casă, ce simte ea?!
Casa e iubitoare de oameni, ascultă poveștile lor și le tăinuiește, iubește copiii , adăpostește bătrânii, ii e milă de cei ce insistă s-o cumpere neștiind că o casă nu înseamnă ziduri… ci tainele din interiorul lor.
Casa asta magică nu va fi niciodată de vânzare. Pentru că cel ce va vrea sa-i închidă porțile trebuie să aibă magie, nu bani. Să-i știe cântecul și descântecul.
Totdeauna m-am închipuit o casă cu fundația adâncă în pământul Țării… Și am reuși sa fiu doar zborul păsării ce poposește pe acoperișul ei, pe creanga mișcătoare din fața geamului ei mare în care stă oglindită grădina.
…Mă întreb câteodată dacă într-atât m-a fascinat Brâncuși încât am fost pe rând Coloană Infinită, Poartă a Sărutului, Cumințenia Pământului niciodată, zbor neobosit mereu, și sigur într-o zi voi fi o Masa Tăcerii…
Până atunci rămân conectată cu lumea între două fâlfâiri de aripi.
Și m-am gândit mai bine! Păstrați voi casele și dați-mi mie golfurile cu stâncile, păstrați voi gheizerele și lăsați-mi mie zvâcnirile lor de ape, păstrați voi veșmintele și dați-mi mie nuditatea, păstrați voi bărbații și dati-mi mie iubirile lor mistuitoare, păstrați voi trupurile și dați-mi mie frumusețea sufletelor, păstrați voi iahturile și dați-mi mie un colț de catarg pentru odihnă, păstrați voi păsările și dati-mi mie zborul lor, păstrați voi fântânile și dați-mi mie apele lor, păstrați voi inimile și dați-mi mie dorurile, păstrați voi așternuturile și dați-mi mie zvârcolirile din ele, păstrați mările, dar lăsați-mi valurile, păstrați Soarele, dar dați-mi mie Lumina, păstrați timpul și dați-mi eternitatea lui, păstrați nopțile căci stelele îmi strălucesc în ochi, păstrați voi bisericile și dați-mi-l mie pe Hristos, păstrați voi Cerul și dați-mi-l mie pe Dumnezeu!
Păstrați voi… tot ce vreți… eu am învățat că nu unde e un Bărbat e important, ci unde gândul lui adoarme… și nu cu cine locuiește o Femeie e important, ci unde locuiește inima ei… Am învățat că unica certitudine nu e “a avea” ci “a fi”… de-aia eu Nu Am. În schimb, Eu Sunt!
Luați voi Cerul… Dumnezeu locuiește demult pe Pământ!
