Oamenii de lângă noi…

Oamenii de lângă mine m-au învățat să nu mai fiu dispusă la compromisuri… oamenii de lângă mine mi-au arătat adevărata față a lumii… Fiecare cuvânt spus ca să mătuiască razele mele i-a trădat rostitorului sufletul mic și ros de boala numită neputință. Am privit cu stupefacție de-a lungul timpului oameni pe care i-am considerat apropiați, ce râșcâiau în clipele vieții mele, cu ghearele mizere ale disperării de a nu fi “mai prejos”,să caute defecte sau lipsuri-adică asemănări cu viețile lor. Și atunci când nu le-au găsit le-au inventat. Oamenii de lângă noi ne spun că ne iubesc în timp ce inima le pompează otravă.

Oamenii de lângă noi au puterea pe care noi le-o dăm, nimic în plus.
De aceea vă spun, iubiți oamenii, căci printre măști mai sunt și suflete, dar nu le dați puterea voastră. Nu puneți în ei bucăți din sufletul vostru căci într-o zi vor pleca cu el… nu insistați când cineva vă arată că vrea să plece : nici în cuplu, nici în familie, nici în prietenie… Nu faceți altceva decât să hrăniți o minciună. Nu vă e de folos nici vouă, nici lor.

Oamenii de lângă noi au exact puterea pe care noi le-o dăm.
Nu mai dați putere celor ce vor să pună umbre acolo unde e strălucire… îndepărtați-vă tăcut și continuați să dați lumină celor pregătiți să o primească.
Dacă oamenii de lângă noi pe care cândva i-am iubit, i-am idealizat, am crezut în ei dăruindu-le cu mințile noastre și inimile noastre preapline de frumos și iubire, calități inexistente de fapt la ei, văzute doar de ochii nostri îmbătați de sentimente, și-au arătat dimensiunea, coborâți în taina adevărului și închideți ușile până nu se trântesc.

Oamenii de lângă noi au exact puterea pe care noi le-o dăm. Învățați să țineți pentru voi puterea .Cei mai mulți se autoelimină, ceea ce e minunat, vă rog să mă credeți. Înseamnă că Dumnezeu a rânduit să vă scutească de un efort. Pe alții va trebui să aveți puterea să-i eliminați. Acolo e dificultatea, căci sufletele mari nu știu să facă asta. Sufletele mari iartă infinit și rămân acolo. Greșit, dragii mei. Iertați, dar plecați. Altfel viața voastră va deveni o stradă circulată de vehicule nocive. Emanațiile lor toxice vă vor afecta, vă asigur.

Oamenii de lângă noi nu sunt toți frumoși. Noi vedem în ei frumosul din noi. Am văzut oameni atât de mici și neîmpliniți încât i-a rănit o nuntă. In loc ca sufletul lor să amplifice puritatea iubirii, a ieșit din ei neputința, încercând prin așa-zisele “ ironii”, penibile de altfel, să otrăvească momentul.
Nu le-am spus-o până acum dintr-un amar dezgust, dar le-o spun acum: primăriile oficiază zilnic căsătorii, totul e să și vrea cineva să se căsătorească cu voi. Sau să vreți voi să vă căsătoriți cu cineva, dacă doar așa ați dobândi putința bucuriei împlinirii altora care nici măcar nu erau alții, erau ai voștri: mai dureros.Câtă nefericire să fie acolo? Ce neîmpliniri să se zbată? Ce limite să obstrucționeze frumosul ? Cel care tace nu e și nevăzător!

Am văzut oameni cărora le dăruiești, dar nu vorbesc despre darurile tale ci despre lipsuri pe care și-ar dori să le ai. Știți de ce nu vorbesc despre daruri? Căci ar vorbi despre alții… vorbesc despre lipsuri, caci de fapt vorbesc despre ei.

Am văzut oameni mici și Oameni Mari. Oameni Frumoși și oameni urâți, dar și oameni ce se urâțesc cu fiecare zi… și e păcat. Aud deja corul celor mici și neputincioși: nimeni nu-i perfect! Așa e, dragii mei, dar și imperfecțiunile au grade de comparație. Vedeți pe unde sunteți și îmbunătățiți. Abia atunci vi se vor îmbunătăți și viețile. Și nu uitați:
Oamenii au doar atâta putere și importanță câtă voi vreți să le dați. Nimic în plus. Țineți puterea pentru voi continuând să iubiți și să iertați… dar dați-le drumul celor care nu v-au meritat. Cum am mai spus-o și altă dată, parafrazând-l pe Mircea Eliade: iubirile, ca și prieteniile, au durata lor de viață. Unele trec cu noi în eternitate, altele se termină la un moment dat. De multe îți amintești vag… pe altele constați ca le uiți complet.

In concluzie, oamenii au atâta putere câtă le dați voi! Păstrați-vă puterea, altfel nu veți putea merge fără suferință, mai departe !
Apa trece, pietrele rămân. Fiți pietre! Eu am ales demult să fiu apă. Pietre vor fi doar rândurile mele înșiruite pe file…