Azi am avut timp și am răsfoit pagini de bloguri. Am alergat printre rânduri frumoase scrise de femei înțelepte ce își iubesc ridurile și kilogramele în plus, ce au învățat sensul cuvântului “ acceptare”, ce la aproape 50 de ani știu a savura liniștea unui cămin sau reușitele copiiilor sau curgerea normală a clipelor. Fără să vreau mă proiectez în “ filmul” femeii înțelepte, trecută de 49 de ani și cu tristețe îmi dau seama ca nu e filmul meu.
Nu am nicio legătură cu această tipologie a firescului; cu liniștea, acceptarea sau înțelepciunea. Detest fiecare rid si visez clinici de chirurgie plastică să mă ducă spre 30 de ani dacă e posibil; fac foamea zile întregi dacă mi se pare ca am câteva kilograme în plus. O foame ce îmi trezește cele mai stranii fantezii culinare. Visez gogoși, covrigi calzi ca mai apoi să rumeg frunze. Am o neliniște permanentă, mereu trăitoare de iubiri absolute!
Ard finaluri, împrăștii cenușă și privesc în față spre altă linie de orizont să identific o nouă iubire. Nu m-a doborât nicio suferință, deși le-am trăit pe toate cronic, absolut…lichefiată de durere. Cu cât mai mult am suferit din iubire ,cu atât mai pătimaș am iubit după. Nimic nu mă face să renunț. Nu știu ce înseamnă acceptare sau liniște! Sunt dinamică. Mă opun vârstei, eșec nu există pentru mine, doar experiențe. Liniște e ceva frumos ce le-a aparținut mereu altora, nu mie. Sunt iubitoare de zboruri.
Trăiesc mai intens în furtună, decât într-o zi senină de vară. Iubesc până la infinit, dar nu a reușit niciun iubit să mă facă sa-l iubesc și infinit. Ies greu din iubiri, dar dacă am plecat nu mă mai întorc niciodată. De fapt nici n-aș avea unde. Aș vrea să pot spune că las în urma mea livezi înflorite, dar aș fi ipocrită. De câte ori întorc capul văd cratere si pământ ars sub un cer de cenușă… văd corbi ce sfârtecă cadavrul relației pana la ultima bucățică de sentiment.
Vreau să am ceva din frumoasele femei înțelepte compatibile cu acceptarea, ridurile si blândețea celor 45-50 de ani. Dar sunt o răzvrătită ce merg în fata lui Dumnezeu mereu cu reclamații… și stupoare… El mi le tolerează, înțelege si mai ales mi le rezolvă.
Habar n-am de ce am simțit nevoia sa împărtășesc cu voi toate astea. Poate dintr-o necesitate izvorâtă de dincolo de aparență. Din faptul că, din mesajele pe care le primesc, îmi dau seama că par un model de înțelepciune si nu sunt! Sunt o răzvrătită iubitoare de Dumnezeu și de Adevăr! Iubitoare de Viață trăită! Iubitoare de Iubire! Iubitoare de relații in care El înțelege măcar o pătrime din Mine !
Detest tot ce e static sau la fel. Îmi plac culorile, anotimpurile, formele de relief, schimbările, surprizele plăcute… Aș păstra doar familia, iubirea si iubitul!
M-aș schimba mai ales pe mine pe cea mai buna variantă a mea!
– Voica Theodoru
