Vine Crăciunul, Mamă… Colinde…Colinde…

Vine Crăciunul , Mamă și abia acum am înțeles zbaterea ta. Acum am înțeles atâtea lucruri ce-mi păreau fabule când mi le spuneai. Acum am văzut fața hâdă și monstruoasă a orgoliului și răutății. Am mai văzut și altă dată și credeam că e închipuirea mea. Acum am văzut că frații pot muri trăind, că sunt femei care se bucură să sape prăpăstii în loc să construiască punți; că orgoliu înseamnă mai mult decât lacrima unui tată bătrân. Că toți sunt Dumnezei azi și că Dumnezeu , săracul , în curând va trece și el în banca acuzaților.
Câtă luptă ai dus să păstrezi taina întregului și eu am crezut că pot face același lucru, dar sunt slabă , Mamă. Atât de scârbă mi-a fost de nedreptate că m-am îndepărtat mereu de ea. Și fără să vreau mi-am amintit că , eu niciodată nu m-am supărat pe nimeni. Și mă întreb de ce oare?! Nu am ținut nici duminicile Evangheliilor, nici posturile… dar inima mea e o Evanghelie ale căror rânduri sunt citite zilnic de sufletul meu. Și cum aș putea să-i mulțumesc eu Creatorului pentru atâta bucurie?! Aș vrea să fiu tristă azi ,Mamă, dar l-aș mâhni pe cel ce mi-a dăruit atâta frumusețe și atâta iertare. Au vrut să mă arunce, Mamă, în lumea celor fără drepturi și pentru că nu m-am supărat nici de asta, s-au supărat tot ei. S-au supărat că nu m-am supărat.
Atunci ai coborât tu și mi-ai spus: “ iartă-i că nu știu ce fac” și eu ți-am spus că nici măcar nu am fost tristă. Că e atâta Dumnezeu în mine încât orice mi-ar lua rămân mereu bogată.Că din mâhnirea mea vor curge rânduri ce le voi închide în albia a două coperte. Acolo, în albia aia vor trăi laolaltă și în prietenie peștii răpitori cu peștii mici. Acolo Iona schimbă cursul biblic și nici nu intră în burta balenei din piesa lui Sorescu.Iona nu va mai profeții distrugerea cetății ,ci consolidarea ei. Am să schimb Biblia și Coranul , Mamă. Pentru liniștea ta dincolo,am să construiesc o altă Ninive. Și am să schimb lacrima Micului Prinț în zâmbet. Am să adun toate cărțile dramatice și o sa fac a doua Alexandrie în flăcări. O să fie doar iubire și înțelegere în lume. Cică invidia a făcut atac cerebral și umblând dezechilibrată s-a dus să ceară ajutor orgoliului. Orgoliul făcuse preinfarct. Era internat. Cică îi trebuie un stent .Între două gâfâituri sacadate roade niște șorici. Nu e apocalipsa, Mamă. E lumea despletită de azi. E răul ce își spune dreptate. E prăpastia ce își spune corectitudine. E mizeria ce își spune justiție și e prostia ce i se alătură.
Cică e Crăciun , Mamă, și toate astea s-ar fi făcut pentru tine și în numele tău. Că ce act mai mare de lașitate ar putea exista decât să-ți ascuți pumnalul micimii în numele mortului și să-l împlânți în sufletul celor vii?
E Crăciun , Mamă, pe Pământ. Tu stai mâhnită într-un balcon cu geamlâc lipit cu chit. Îmbrobodită. Pe geamuri curge apa. Peretele e plin de mucegai. Și e frig… Fumezi… și e frig…Nu s-a gândit nimeni să schimbe asta … aaa, stai… s-a gândit cineva s-o facă fără să anunțe… ce straniu că nu s-a mai supărat nimeni atunci…Nimeni nu s-a simțit nedreptățit pentru neparticipare. Ha! Ha! Te văd cum râzi… îți aud cuvintele și îți văd privirea…
-Mai toarnă vin , Cocuțo… și- o zaharină…și dă-i în mă-sa că nu stau eu la mâna nimănui… Și singură ai murit, Mamă! De parcă am muri cu cineva, noi, ceilalți…Ce utopie! Parcă dacă stă cineva la căpătâi înseamnă și că moare cu tine…
Mă duc să fac bucate,Mamă. Vin copiii și cuscri. Vine Tăticul peste vreo trei zile. Vin prieteni. Fiecare a anunțat ce-ar vrea să mănânce.
Vine Crăciunul , Mamă!
Să aprinzi o candelă în Cer pentru mine!
Eu voi aprinde una , pe Pământ pentru tine!
Colinde… Colinde…
Cândva pe Pământ era bine…
Colinde…Colinde…